Ecosistemul startup-urilor din Moldova are noi mentori certificați! Programul „Startup Trackers Academy” s-a desfășurat în perioada 13-17 decembrie 2021 și la final a certificat cu „acte în regulă” o nouă generație de mentori – profesioniști capabili să asiste și să consilieze orice startup din țară.
Timp de o săptămână, participanții la program au fost instruiți în domeniul managementului de proiecte și produse, au făcut cunoștință cu instrumente și metodologii ce pot fi aplicate în mentorat, au căpătat abilități de „coaching”, pentru ca să devină adevărați profesioniști în domeniul mentoratului.
Iată mentorii la care pot apela fondatorii de startup-uri dacă ideea lor de afacere are nevoie de un „booster”:
- Arturas Didika
- Nadia Melinti
- Anna Balobina
- Elena Tumanov
- Alina Bacalov
- Kardo Sharifi
- Stanislav Fana
- Ina Iavorschi
- Anna Velicescu
- Alexandr Stratan
- Iulia Inglis
- Tatiana Bejan
- Angela Solcan
- Olga Rusu
- Ion Brumari
- Anastasia Sersun
- Elena Negrean
- Natalia Boghean
- Kirill Turin
Aceștia se pot implica în coordonarea startup-ului aflat la orice etapă și pot impulsiona dezvoltarea acestuia prin îndrumarea echipei către realizarea obiectivelor.
Ediția curentă a programului „Startup Trackers Academy” s-a desfășurat în cadrul „EU4Moldova: Startup City Cahul”, proiect implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.
Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Proiectul sprijină, în special, dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei. Totodată, oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM).